Eclipsă Totală De Soare >02.07.2019
Dacii Lui Zamolxe :: OnDakOn ZamolxeOn :: Initieri prin Revelatie :: Ritualuri :: Ritualuri, Anul 2019
Pagina 1 din 1
Eclipsă Totală De Soare >02.07.2019
02.07.2019
.
-Azi este A 2-A Zi A Lunii Iulie, Luna YeLeyzis -YayiriKhaLeizis,
Luna Focurilor Coacerii,
aşa cum o numeşte ZaLPaDanAnkhYion, sau
Luna Puterii Focurilor şi A Ritualurilor De Foc,
aşa cum ne spun Zamolxe şi Shiva,
Luna Energiilor Lui Is, Nephtys şi a tuturor celorlalte Zeiţe-Mame.
.
-Ieri, Prima Zi A Lunii Iulie,
A Fost Ziua Jertfită şi Dăruită IunOnei, Lui Ianus şi Lui Jupiter.
.
-Is ne spune că
Luna Iulie este Luna În Care Toate Se Nasc şi ReNasc
Prin Puterea şi Sub Ocrotirea Lunii,
este Luna În Care Zeiţele-Mame Desfac Puterea Izvorului Din Mijlocul Fiinţei
şi împlinesc Ritualuri De Purificare şi De Înnoire A Sufletului.
.
-Azi Începe Ritualul De Întregire A DumneZeului În Tot,
Un Ritual De 7+7+7 Zile, Pentru Sufletele Celor Născuţi În Lumină, adică
Pentru Cei Care Înnoiesc În Inimile Lor
Legământul Botezului, Prin Apa şi Focul Duhului Sfânt,
Prin Puterea Harului Voinţei Iubirii
şi Sfinţeniei Voinţei Adevărului Credinţei Crucii Care Trăieşte În Inimă,
Ritual împlinit de Zamolxe, Is, Nephtys, Shiva, Shakti, SarasWati şi Manitu.
.
-Azi Începe şi Ritualul Om MaNaKi LoKa, Prin Care Se Dezleagă şi Se Eliberează,
În Fiecare Dintre Noi, Puterea Înnoită A Izvorului Din Mijlocul Fiinţei,
Puterea Izvorului Iubirii, Om MaNaKi.
.
-Azi este A 2-A Zi, Din Cele 6+6+6+3 Zile
Ale Ritualului Lui Anubis şi RankHapis - Marele Lui Preot,
Un Ritual De Purificare şi De Înnoire A Puterilor Sufletului.
.
-Azi Are Loc şi O Eclipsă Totală De Soare - SurYa GrahanYa,
cum îi spune Shiva,
A Cărei Putere Se Va Suprapune Cu Ritualul Pentru Luna Nouă,
AshadHaYa Krishna AmavasYa,
care Va Avea Puterea Cea Mai Mare În Seara Asta, Înainte De Ora 10.
.
-Shiva ne spune că,
Atunci Când Eclipsa De Soare Se Petrece În Acelaşi Timp Cu Luna Nouă,
Universul Se Goleşte De Energie,
Pentru A Se Umple Iarăşi Cu Putere Înnoită.
.
-Shiva ne mai spune că,
Atunci Când Luna Nouă/AmaVasYa şi Eclipsa De Soare
Se Petrec În Acelaşi Timp, Ard şi Energiile Din Nodurile Yin şi Yang,
iar Zeiţele Lakshmi, ParVati, SarasWati, GaYatri, AditYa,
Durga, KaLi, BhaiRavi, AuraXarxa,
cu Zeii BodhiShatwa, Vishnu, IndRa, Manitu, RudRa, VolKoBlac,
ZaLDaksHaRakHan, HefaistOs, ARes, MarTe,
dar şi Zeii AshWin, SOma, YaMa şi BhaRaniYama,
Zei Ai Puterilor Înnoitoare Ale Soarelui şi Ale Lunii,
Vin Cu Energiile Lor Pentru A Umple Golul.
.
-Tot Shiva ne spune că,
Atunci Când AmaVasYa Se Suprapune Cu Eclipsa,
Energiile Universului Sunt Mult Mai Mari, pentru că
Se Reânnnoiesc şi În Noi,
-În Trup,
-În Spirit şi
-În Suflet.
.
-Acum, Se Deschid Noi Începuturi, În Univers şi În Om,
Scrise În Destinele Fiecăruia.
.
-TurmaZgada şi Shiva ne spun că,
Acum, Se Rup Din Univers şi Din Noi Bucăţi Moarte, Întunecate,
Lipsite De Energia Vieţii, pentru ca,
În Locul Lor, În Golul Rămas, Să Se Înnoiască Energiile Vieţii,
În Univers şi În Om,
iar
Eclipsa De Azi, 2 Iulie 2019,
Aduce sau Face Lumină În Părţile Întunecate Din Noi.
.
-De-aceea, Începând De Ieri, şi Până Mâine,
Shiva, Zamolxe, TurmaZgada, împreună cu
RudRa, Krishna, IndRa, KaLi, MahaLakshmi,
Dansează Dansul De Foc, Bhima, Al Lui Shiva,
Pentru Purificarea şi Înnoirea Puterilor Universului,
În Timp Ce Rostesc Mantrele Pentru Eclipsa De Soare Din Seara Asta,
Dar şi Pentru Înnoirea, Transformarea
şi ReÂnsufleţirea Energiilor Universului,
Mantrele Binecuvântării Timpului şi Focului ReÂnsufleţitor
Al Puterii Voinţei ReÂntregirii Inimii,
La Noua Poartă A Soarelui, În Fiinţa Fiecăruia.
.
-Ei Rostesc Aceste Mantre Prin ManAna - Îngerul Inimii Lui Shiva,
Îngerul Gândirii, cel de la care vine şi denumirea de "Mantra",
adică Sămânţa Rugăciunii:
.
"AuMmm! OMmm! ManAna!
HReem! Hrim! HLeem! HLim!
SurYaYa GrahanYa Namaha!
.
PHarHarAminTios
Om NamoRaTer OnPHarZalPHarTerEOMonkhis
OnPHarHarTios PHarTerAnkhHiminaiYonMos
PHarTerZEOmis OnPHarHarRAminIrthai!
.
RaHu!
NirmAnaKajiYa!
.
OMmm... Sat!
Yam!
Vak!
.
Bhuwa SwaYam!
.
Aum Om Bhur Bhuvas!
Aum Om Sat Yam Dhimahi Dhupa!
.
That Twam Asi!
TaTha That!
ThaTha GaTha!
.
Om That Savitur!
Aum Namah ShivaYa!
.
PHarTerAirthAnkhNemeTon!
VairYa Om NamoRaTer OnPHarZalPHarTerEOMonkhis
OnPHarHarTios PHarTerAnkhHiminaiYonMos PHarTerZEOmis!
On PHarTerPHarAnAmin!
PHarTerAirthAnkhNemeTon!"
.
Adică:
.
"Binecuvântat Este Focul Puterii Din Suflet,
Care Se Aprinde Şi Trăieşte
În Fiinţa Ta De Lumină,
Prin Focul Şi Puterea Voinţei ReÂnsufleţirii ÎmPământenite
A Spiritului Şi Sufletului Tău,
Prin Care Să Trăieşti
În Pacea, Iubirea, Împăcarea, Însufleţirea Şi Împlinirea Inimii!
Prin Voinţa ReÂnsufleţirii ÎmPământenite A Sufletului Şi Spiritului,
La Poarta Voinţei Harului Şi Puterii Însufleţitoare Din Inimă!
La Poarta ÎmPământenită A Cerului Puterii Întregitoare Şi Sfinţitoare
A Luminii Bucuriei Şi Voinţei Iubirii Sfinţeniei
Voinţei Duhului Vieţii Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăieşte În Mijlocul Crucii Voinţei Inimii Tale!
Prin Focul Şi Harul Voinţei ReÂnsufleţirii ÎmPământenite
A Spiritului Şi Iubirii Întregitoare Din Inimă!
Prin Puterea Însufleţitoare
A Focului Crucii Iubirii Şi Voinţei Sfinţeniei ÎmPământenite
A Harului Vieţii!
În Cerul Puterii Întregitoare Şi Sfinţitoare
A Luminii Şi Voinţei Iubirii Sfinţeniei

Eu Sunt Eu!
Eu Sunt Unul!
.
Acesta Eşti Tu!
Tu Eşti Tu!
.
Aşa Să Fie,
În Tine Şi În Inima Ta!
.
Aşa Să Fie
În Ceruri
Şi În Cerurile Din Tine!
.
Mulţumire Focului Voinţei Puterii Din Suflet,
Care Se Aprinde,
Ca Să Trăiască În Fiinţa Ta De Lumină!
Prin Focul Şi Harul Puterii Voinţei ReÂnsufleţirii ÎmPământenite
A Spiritului,
A Sufletului
Şi Iubirii Întregitoare Din Inimă!"
.
PHarAnAmin.
---
Succes tuturor!

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum