17.03.2020= Ziua Puterii Şarpelui şi A Peştelui - Ziua GLykOnOs LyKaYiAna.
Dacii Lui Zamolxe :: OnDakOn ZamolxeOn :: Initieri prin Revelatie :: Ritualuri :: Ritualuri, Anul 2020
Pagina 1 din 1

17.03.2020
.
-Azi este Ziua Puterii Şarpelui şi A Peştelui - Ziua GLykOnOs LyKaYiAna.
.
>Şarpele = Semnul Spiritului, Al Conştienţei, Al Cunoaşterii Iniţiatice.
.
>Peştele = Semnul Mântuirii,
Al Împăcării Părţii De Om - Muritoare, Cu Partea De DumneZeu - Veşnică.
.
-Zamolxe ne-a spuns că
Aceasta Este Ziua Şarpelui Casei,
Şarpe Care "Ţine Stâlpii Casei".
- - -
.
(Paul: Fiecare casă are câte Un Şarpe,
pe care l-am văzut şi mi-l amintesc de când eram copil;
ştiam "din bătrâni" că e bine Să-l Protejezi.)
.
>Şarpele Casei = Şarpele Care Ţine Stâlpii Casei.
===
.
-Numele Zilei vine de la Zeiţa LyKaYiAna, care este Armonia Lui LyKaiOs,
iar numele ei înseamnă
"Lumina Lui DumneZeu Cel Cald".
.
>LyKaYiAna = Lumina Lui DumneZeu Cel Cald.
.
-Zamolxe ne-a spuns că
În Ziua Aceasta Şarpele Se Trezeşte
şi Iese Din Pământ, La Lumină, Cu Putere Înnoită.
.
-Tot Aşa Cum Se Eliberează şi Se Înnoieşte Puterea Şarpelui
În Afara Noastră - În Pământ, La Fel Se Întâmplă şi În Noi,
adică Se Eliberează Puterea Şarpelui Spiritului şi A Şarpelui Sufletului,
Din Întunecimile Fiinţei.
.
-Aşa Cum Şarpele Caută Lumina - şi Mai Ales Căldura Soarelui,
Pentru A-şi Înnoi Puterea Vieţii, Cu Puterea Înnoită A Soarelui,
La Fel, Puterea Şarpelui Spiritului şi Sufletului Din Noi
Aşteaptă Să Se Înnoiască,
În Aceste Zile,
În Care Urmează Să Se Înnoiască şi Focul Soarelui,
În Timpul Echinocţiului De Primavară,
Care este Pe 20 Martie.
.
-Zamolxe şi Shiva ne-au spus că
La Fel Cum Şarpele Iese Din Pământ, Căutând Lumina şi Căldura Soarelui,
Tot Aşa, Şarpele Trupului Iese La Lumină şi Căldură,
Din Adâncul Întunecat Al Fiinţei.
(Paul: pe data de 25 Septembrie,
În Ziua ZLyisPHarTerZEOmis PHarTerAnkhOs,
Ziua Puterii Şerpilor şi A Puterii Lupilor,
Şerpii Intră În Pământ Până Primăvara, 17 Martie,
În Ziua Puterii Şarpelui şi A Peştelui - Ziua GLykOnOs LyKaYiAna.)
.
-Zamolxe - Prin Puterea Şarpelui "DuMuZiOs",
împreună Cu Is, Prin Puterea Cobrei Sale "Out" - Cobra Mamei Sfinte,
Dar şi împreună Cu Shiva, Prin Puterea Şarpelui Său - "Shesha" (se aude Şeşa),
Fac Ritualuri De Binecuvântare A Sămânţei De Lumină
Din Focul Soarelui şi Din Focul Soarelui Inimii.
===
.
(Paul: Zamolxe - Dragon Al Începutului este format din Şarpe + Lup + Vultur:
.
>DuMuZiOs = Zamolxe Şarpe,
>ZheuMos = Zamolxe Lup şi
>PHarZiHarOs = Zamolxe Vultur.)
.
-Zeiţele-Preotese Fac Azi şi Ofrande - Daruri Cu Mămăligă Cu Lapte şi Apă,
peste care presară/pun Sare,
Pentru Puterea Şarpelui şi Puterea Fiinţei,
iar Ele Pun Sare Pe Pragruri La Uşi La Ferestre,
Pentru Puterea Şarpelui Casei
şi A Vieţii Care ReNaşte În Această Primăvară.
.
(Paul: şi acum, ca şi în anii trecuţi, spun că,
indiferent de ceea ce mâncăm să ţinem cont şi de Sare;
din puncul meu de vedere, mănânc sărat cât am poftă,
cât "îmi cere" organismul... el ştie mai bine "ce şi cât" îi trebuie.)
.
-Is, Shakti, DakhsHeOra, LyKaYiAna,
împreună Cu Toate Zeiţele-Cobre-Şerpoaice,
Aprind Focuri şi Tămâie În Case şi Pe Altarele Casei.
.
-DakhsHeOra ne-a spus că
Azi Se Fac Ritualuri De Binecuvântare - Cu Foc şi Tămâie,
În Casele şi Pe Altarele Noastre.
.
-Tot ea ne-a spus că
Azi Se Mănâncă
-Mămăligă,
-Lapte şi
-Miere,
pentru că În Ele Este Puterea Vieţii,
Dar şi Puterea Prin Care Trăim.
.
-Tot Azi este şi Ziua în care Is,
împreună cu Shiva şi AnAmon - DumneZeul Sufletului Fiinţei, venit de la Is,
Dar şi împreună cu GaociTra - DumneZeul Sămânţei De Lumină,
Vor Face Ritualul De Unire A DumneZeului De Lumină,
Cu DumneZeul De Întuneric, Din Cerurile De Jos Ale Fiinţei.
.
-Începând De Azi, Is cu Shiva,
împreună cu AnAmon - DumneZeul Sufletului Fiinţei, venit de la Is,
şi cu GaociTra - DumneZeul Sămânţei De Lumină Sădită În Om,
Cel Care Face Să Rodească Sămânţa Sufletului şi A Spiritului În Om,
Fac Ritualul De Unire A DumneZeului De Lumină,
Cu DumneZeul De Întuneric, Din Cerurile De Jos Ale Fiinţei,
În Timp Ce Rostesc Rugăciunea Lor De Mulţumire şi De Binecuvântare
A Sămânţei De Lumină A Lumilor Văzute şi A Lumilor Nevăzute,
A Lumilor DinAfară, Dar şi A Lumilor Dinăuntrul Fiinţei Noastre.
---
Tuturor, să ne fie cu folos!

Subiecte similare
» 17.03.2019 =Ziua Puterii Şarpelui şi A Peştelui - Ziua GLykOnOs LyKaYiAna.
» 10.02.2020= Ziua Dacilor şi Preoţilor Lui Zamolxe + Ziua Puterii Dragonului Dacic.
» 21.05.2020= Ziua Sf.Împăraţi Constantin şi Elena / Flacăra Soarelui =Ziua IK NIKA şi Ziua AnaSteNaria.
» 05.04.2020= Ziua Puterii YeLeisa şi Ziua LugNaSad, Ziua Luminii Cereşti - Lumina Care Ţine Viaţa.
» 09.03.2020= Ziua Bărbaţilor Daci, Ziua Purtătorilor De Barbă, Ziua Bardoşilor, A Celor 40+4 Mucenici, Preoţi Ai Lui Vezina, Care Au Murit Pentru Credinţa Lor În Isus CHristos.
» 10.02.2020= Ziua Dacilor şi Preoţilor Lui Zamolxe + Ziua Puterii Dragonului Dacic.
» 21.05.2020= Ziua Sf.Împăraţi Constantin şi Elena / Flacăra Soarelui =Ziua IK NIKA şi Ziua AnaSteNaria.
» 05.04.2020= Ziua Puterii YeLeisa şi Ziua LugNaSad, Ziua Luminii Cereşti - Lumina Care Ţine Viaţa.
» 09.03.2020= Ziua Bărbaţilor Daci, Ziua Purtătorilor De Barbă, Ziua Bardoşilor, A Celor 40+4 Mucenici, Preoţi Ai Lui Vezina, Care Au Murit Pentru Credinţa Lor În Isus CHristos.
Dacii Lui Zamolxe :: OnDakOn ZamolxeOn :: Initieri prin Revelatie :: Ritualuri :: Ritualuri, Anul 2020
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum