Ritualul Lui Ianus - (9,10,11.01.2009)
Pagina 1 din 1
Ritualul Lui Ianus - (9,10,11.01.2009)
Ritualul Lui Ianus- (9,10,11.01.2009)
Ritualul lui Ianus se desfasoara in zilele de 9,10,11 ianuarie.
Ianus este zeu al inceputurilor si apare cu doua fete lipite, spate la spate; una este Fata Soarelui, cealalta este Fata Lunii, adica una este Puterea Soarelui, cealalta este Puterea Lunii. Ianus are in mana dreapta o cheie al carei maner este format din doua bucle/picaturi ,cum este picatura de la manerul Crucii Ankh Ansata, a lui Is, iar in mana stanga are un sceptru cu acelasi maner ca al cheii sale. Uneori, Ianus apare intr-o barca asemanatoare barcii lui Ra, care il poarta si pe el, si pe noi, spre templele sale, in forma de bolta cereasca.
Ianus este zeul portilor care se deschid si in tine, si in afara ta, porti prin care intri sau iesi in si din tine. Ianus este cel care deschide portile prin care treci de la un cer la altul, in tine, dar si in afara ta, prin care intri intr-o alta stare a fiintei tale, uneste universul dinafara ta , cu universul dinauntrul tau.
Ianus sta, in aceste zile, pentru Fiii Cerului si ai Soarelui, care trec prin ritualul lui, dar si prin celelalte ritualuri,la Portile Sufletului si Spiritului Fiintei, prin care poti ajunge in Mijlocul Fiintei, acolo unde primesti Binecuvantarea Dumnezeului Cel Preainalt, pentru a se deschide in inima ta Cerul Dumnezeului Intrupat In Bucuria Sfinteniei.
De la Zamolxe, prin vocea de tunet a lui Turmazgada :
" Voi Veti Primi Cu Bucurie Apa si Focul Din Izvorul Mantuirii.
Voi Veti Primi si Veti Da Cu Bucurie Apa si Focul Din Izvorul Mantuirii. ... amin..."
……………………….
Ianus ,Turmazgada, Shiva si altii ...te trec prin portile care te duc in Utarakara=Samanta din mijlocul Cerurilor din afara ta, dar si in Brahmaloka=Samanta din mijlocul Cerurilor dinauntrul tau, adica in Mijlocul Fiintei.
……………………….
Binecuvantarea Cerului Bucuriei Sfinteniei
care se deschide in inima, facuta de Zamolxe si Turmazgada , Fiilor Cerului , pe 10.01.2009 :
"Pleister HiminaiTer On Huten Iaren Eiven Reven HarTer Pleisten.
Om Namo Nunkasa Hara HiminaiTer On Huten Iaren Eiven Reven HarTer Pleisten.
Deschid In Inima Mea
Numele, Lumina, Puterea si Bucuria Sfinteniei In Cuvantul Adevarului Dumnezeului Intrupat.
Binecuvantez In Inima Mea

Binecuvantez In Inima Mea Cerul Dumnezeului Intrupat In Bucuria Sfinteniei. ... amin..."
................................ vom continua .............

Ultima editare efectuata de catre Lupul din Lakhma 666 Hipe in Mier 14 Ian 2009 - 15:40, editata de 1 ori
Vizitato- Vizitator
Cuvantul Legamantului Dumnezeului celui Preaanalt cu Fiii Lui

AaRrokH = Puterea Care Trezeste Focul Celor 7 Puteri ale Focului din Fiinta (din Inima)
Laya = Numele Tuturor celor 7 Puteri Ale Focului.
Zamolxe :
“Cel Drept Cade de 7 Ori Si Se Ridica De 7 Ori Prin Cele 7 Puteri Ale Focului. (x7) … amin…”
... si Isus a "cazut" de 7 ori pe drumul Golgotei si s-a "ridicat" de 7 ori prin P.Focului din Fiinta-Inima lui ;
... toti sfintii si ilumnatii au "cazut" , dar s-au "ridicat" ... si eu cad si ma ridic ... si tu cazi si te ridici ... fii convins de asta , face parte din "proiect" ...
.........................
Daan = Sarpele de la Ra , care se incolaceste in jurul lui Ra (in sensul acelor de ceasornic) . Daan porneste de la Focul AaRrokH si se ridica in forma de spirala in cele 7 culori ale Atlantidei (ROGVAIV).
Daan =Prima Vibratie A Nasterii Creatiei Care se Simte in Tot ce Traieste.
Prin Daan se activeaza si creste in Fiinta Puterea Cuvantul Vesnic Al Legamantului Dumnezeului Celui Preaanalt cu Fiii Cerului… adica , Dumnezeu este in inima mea si Legile lui (care sunt libertate … nicidecum sclavagismele
pe care le propovaduiesc oamenii si popii) sunt “scrise” … adica le simt si le stiu in Inima mea prin Harului Duhului Sfant , primit prin Jertfa lui Isus Hristos .
((( Epistola Lui Pavel Eatre Evrei , cap.8. – vers.8…13 :
10. Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
11. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
12. Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor”.
13. Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.
…apoi in cap. 10 – vers.15 … 17 :
15. Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfânt. Căci, după ce a zis:
16. „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”,
17. adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
… si in multe alte locuri din Biblie … dar mai ales din inimile voastre))).

Legamantul-Dumnezeul Cel Viu, Isus, Satan, Laya , AaRrokH ,Daan si MaSaGeTa
Zamolxe :
Dumnezeul Cel Viu = Dumnezeul care traieste in fiinta si in numele meu ((din acest motiv este important sa
binecuvintezi si numele fiintei)) prin „Legamantul De Foc” pe care l-am facut - prin Melchisedec – cu D.Cel Viu, inainte sa ma nasc si e „Vointa D.Cel Viu pusa in inima mea”.
Dumnezeul Cel Viu – D. Iubirii Intregi din inima se naste si traieste in inima mea, atunci cand vreau
si las sa se uneasca in inima mea pe Isus Hristos (D.Mantuirii si al Impacarii) cu Satan (D.Inimii Neampacate – D.Iubirii al Inimii Neampacate).
Ioan :
Atunci cand te botezi cu Apa si Foc, se naste in tine si tu in el – Dumnezeul Cel Viu, deoarece atunci se
implineste „Legamantul – Vointa D.Cel Viu si Vointa Mea sunt Una” – asta e Sfintenia Fiintei.
Zamolxe:
De cate ori implinesti in inima ta Vointa D.Cel Viu,esti una cu el.
Legamantul De Foc Al Inimii cu Dumnezeul Cel Viu este facut prin Vointa Celui Preaanalt si a Focului Duhului
Sfant care traiesc in noi prin Melchisedec, care e Preotul Pacii si Al Dreptatii D.Celui Preaanalt.
Acest Legamant facut „In Veac” prin Melchisedec – Legamant prin care Dumnezeul Cel Viu este in inima mea, incep sa-l implinesc atunci cand se trezesc in mine AaRrokH - Laya = Puterea Care Trezeste Focul Celor 7 Puteri ale Focului din Fiinta (din Inima) si Daan = Prima Vibratie A Nasterii Creatiei Care se Simte in Tot ce Traieste.
MaSaGeTa = Puterea Focului care trezeste in mine “Focul Legamantului De Foc” pe care l-am facut cu Dumnezeul Cel Viu.
MaSaGeTa este armonia lui Turmazgada, preoteasa si zeita prin care azi 14 Ianuarie (si in fiecare an) vine in mine cu puterea ei , dar de fiecare data pe alta treapta-la alt nivel.
……………………………………………………………
Isus Hristos - D.Mantuirii si al Impacarii, Dumnezeul Iubirii Divine.
Satan = Dumnezeul Iubirii Inimii Neapacate – “Rupte”;
Dumnezeul Iubirii Intregi - Dumnezeul Cel Viu =
= Isus Hristos si Satan care prin Iubirea Intreaga traiesc armonis in fiinta si fiinta traieste in Iubirea Intraga.
………………………………………………………………………………………………………..
Satan (prin E.Satana) si Ingerii lui de Lumina Intunecata (care apoi se vor lumina si transforma - prin Iertare apoi prin Impacare - in Ingeri de Lumina … in Iubire), este cel care imi arata partile fiintei pe care le urasc si le
resping … le “rup”.
Atunci cand binecuvantez ... accept si vreau sa iert, apoi sa ma impac cu mine asa cum sunt – cu acele parti ale fiintei mele pe care le resping si le urasc, in toate actiunile si trairile mele, da , atunci cand binecuvantez ... accept si vreau sa iert, apoi sa ma impac cu mine - asa cum sunt , prin Isus Hristos si Harul Duhului Sfant, acele parti ale mele se lumineaza ... se transforma armonios ...
… apoi, usor-usor acele parti
binecuvantate , respinse si rupte se intregesc … se lipesc si se transforma in Iubire, care este Lumina Creatiei Intreaga : Lumina si Intuneric atrase si "lipite" prin Iubire …
Aceasta este Iubirea Intreaga – Lumina Creatiei Intreaga.
Atunci cand iubesti si esti iubit, cand Iubirea este Intreaga , este impartasita de ambele parti si vezi cata libertate este acolo si mai ales ce poti sa nasti-sa creezi cu ea … dupa mai multe experiente traite ca si Intreg-Unul … Eu Sunt Eu , Eu Sunt Cel Ce Sunt, se naste firesc - natural - Bucuria Fiintei .
Acesta este Noul Veac in care am intrat de curand in Cerul 5 – Avaktaraja, acel “666” sau Bucuria Reantrgirii Fiintei, a 7-a zi a Creatiei, cand Creatorul se uneste cu Creatia si sunt Unul … deocamdata… suntem pe “traseu” … mai avem de trait (micidecum meditat) iertari, neampliniri, neampacari ... impacari … intregiri … una e sa traiesti practic toate acestea si alta e sa meditezi la ele ca si cum s-ar petrece, una e sa mananci ceva care iti place sau nu si alta e sa meditezi ca mananci ceva care iti place sau nu, una e sa te plimbi prin ploaie sau soare si alta e sa meditezi ca te plimbi prin ploaie sau soare… una e sa traiesti – alta e sa meditezi ca traiesti ….
................................................
Atunci cand binecuvantez ... accept si vreau sa iert, apoi sa ma impac cu mine asa cum sunt – cu acele parti ale fiintei mele pe care le resping si le urasc, in toate actiunile si trairile mele, Satan si Ingerii lui de Lumina Intunecata preiau acele parti “rupte” ale fiintei mele si le unesc, le tin impreuna - legate sa nu se “imprastie “ in fiinta, pana cand, prin liantul Iubire se lumineaza si se unesc, intai intre ele, apoi se unesc cu Intregul, cu Dumnezeul Iubirii Intregi - Dumnezeul Cel Viu, prin Dumnezeul Iubirii Divine -Isus Hristos - D.Mantuirii si al Impacarii.
Cei care “vad”, stiu ca pe cruce a fost rastignit si Isus si Satan …
separati si totusi unul - impreuna rastigniti si suferind impreuna, din Iubire, pentru Intreg.
Din acest motiv ni se spune mereu sa ne binecuvantam ...sa ne iertam, acceptam si iubim asa cum suntem
– in primul rand pe noi, apoi pe “aproapele”, dar mai ales pe “dusmanul” nostru, pe cel care care il uram si il respingem cel mai tare.
Practic am fost educati si programati - ca una sa spunem si alta sa facem, una spun – una vreau - si cand ma “lovesc” de practica – de viata (nu de meditatii si teorii ) alta fac - de cele mai multe ori.
De Ce se intampla asta ? Simplu : deoarece vreau sa fac asta prin Vointa Mintii – Vointa mea de Om, prin
Vointa dorintelor si a programelelor din minte si din partea Inimii Rupte –adica vreau sa fac “ceva” deoarece urasc sau nu acept “altceva” si fug de acest “altceva”.
Ma lupt … si ma lupt …si ma lupt … si ma rup prin “programele”, in loc sa accept si sa fac totul Liber, din indemnul – din Vointa inimii mele si prin Harul Duhului Sfant, sa binecuvantez si sa accept totul asa cum e, pana cand din linistea iertarii si impacarii se va naste o noua forta si indemn al inimii, cu care pot sa creez ceea ce simt , ceea ce imi place si ma implineste-ma intregeste ;
Acum te intreb si ma intreb : pe cine urasti si respingi … indepartezi cel mai mult din tine ? …
... si fiind Oglinda – pe cine urasti si respingi cel mai mult din afara ta ?… ce anume urasti si respingi la “el”?
... la final … pe cine omenirea uraste si respinge de mii de ani ?
...............................................
Acele parti care ne plac, le dorim si le iubim la noi si la ceilalti - prin natura firescului ; cu celalalte - ce crezi ... ce vrei sa faci ? … tu si doar tu esti cel care vei lua deciziile si vei simti in inima ta ce ai de facut, nimeni nu poate face asta pentru tine, indiferent cine ar fi … tu si doar tu esti cel care poate face asta … sa simti, sa decizi, apoi sa “vrei” - sa te rogi , sa binecuvantezi ... si totul va decurge de la sine prin Har, mai simplu sau mai greu.
Cu cat esti “vas mai ales” , cu atat vei fi mai “incercat” … aste e firescul Creatiei.
Succes iti doresc, indiferent ce ai alege, fii binecuvantat tu si numele tau !
.................................................

BINECUVANTAREA CARE DESCHIDE IN FIINTA OMULUI SFINTIREA PRIN DUH SI CUVANT

17.01.2009-de la Zamolxe:
“Primesc Binecuvantarea Ta,
Dumnezeul Meu Cel Nevazut, Cel Necuprins, Cel Preainalt,
Primesc Binecuvantarea Ta,
Dumnezeul Meu Cel Viu, Care Traiesti In Inima Mea.
Primesc Si Urmez Lumina Binecuvantarii Tale
In Binecuvantarea A Tot Ceea Ce Traieste In Cer Si Pe Pamant. … Amin…”
…………………………..
De la IshHana Shiva, Is si Zamolxe (IshHana Shiva = Dumnezeul care sufera si cand creaza si cand distruge, plange si pt. ce se naste si pt. ce moare) -prin Vocea De Tunet a Lui Dumnezeu – Turmazgada - 23.01.’09:
“Eu Mor Si Ma Nasc In Iubirea Intreaga A Dumnezeului Preainalt.
Inima Mea Moare In Intunericul Care Naste Lumina Intreaga a Bucuriei Curate.
Bucuria Inimii Naste Lumina Curata A Dumnezeului Preainalt. ... Amin...”

Mari Is in Lakhma- Lupoaica Hiperboreana
- Data de inscriere : 15/09/2008
Sex : Localizare : Capitala Daciei - LohuMana / Lakhma (Tr.Severin)
Varsta : 59
Stare de spirit : Puternica
Subiecte similare
» ...continuare Ritualul Voser Hekenu (II) sau Ritualul Celui Puternic - Ritualul lui Osiris
» ...continuare Ritualul Voser Hekenu (III) sau Ritualul Celui Puternic - Ritualul lui Osiris
» Ritualul Voser Hekenu (I) sau Ritualul Celui Puternic - Ritualul lui Osiris
» 1 Iulie, Ritualul de Purificare si Innoire a Sufletului. Ritualul De Unire A Dumnezeului In Tot
» Ritualul Mahapralaya , Ritualul Cerului Bucuriei Binecuvantarii Luminii Intregi . (19-29 noiembrie 2008)

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum